Gabriela Coșarcă
Gavril Coșarcă
6 min de citit
13 Jan
13Jan

Totul a plecat de la un gând din anul 2019 care nu s-a concretizat. Am avut planificată o vacanță pe litoralul Albaniei , dar nu am mai ajuns deoarece când aceasta se apropia, o știre ne-a spulberat visul, ”!! Un cutremur catastrofal s-a produs în Albania !!”, ceea ce ne-a făcut să renunțăm.

Între sărbătorile de iarnă 2023, căutând destinații de vacanță ne-am adus aminte de Albania, o țară europeană atât de puțin cunoscută nouă românilor, cu toate că se află atât de aproape de noi. 

Rămâneți cu noi pentru a descoperi împreună tainele acestei țări!

Am aterizat in Tirana, capitala Albaniei, un oraș interesant, însă sunt o persoană sinceră și realistă, NU este nevoie să-ți aloci mai mult de 2 zile pentru Tirana. Daaar, are ceva diferit față de orașele turistice cu care suntem obișnuiți. 

🌅🌅 Vremea: vremea a fost ok, mai bună decât în România la momentul respectiv, dar dacă cineva vrea să viziteze Albania în Ianuarie, recomandăm acest lucru deoarece poți vizita obiective în voie, întrucât nu este aglomerat niciunul.

✈✈  Călătorie: biletele au fost achiziționate prin compania aeriană Wizz pe ruta București-Tirana, prețul unui bilet fiind ieftin de doar 59 RON/persoană.

!! FOARTE IMPORTANT !!: la plecare din Tirana, pentru a evita să fim taxați suplimentar în aeroport, a trebuit să printăm biletele de avion.

🚖🚖  Transportul în comun: orașul Tirana se poate lua foarte ușor la pas, nu este necesar să folosiți transportul în comun, în opinia noastră. 

Noi am închiriat o mașină prin VIAGGIARE-RENT (CarFlexi.com) care ne-a costat 55 EURO și ni s-a solicitat o garanție de 300 de EURO care ne-a fost restituită după 30 de zile. Am optat pentru această opțiune întrucât am explorat multe zone din Albania.

Vă prezentăm itinerariu nostru în Tirana: 

Am descoperit centrului orașului la pas. 

Piața Skanderbeg

Am început ziua în Piața Skanderbeg, centrul istoric al orașului. Aici am găsit statuia eroului național albanez, Gjergj Kastrioti, cunoscut sub numele de Skanderbeg.

Bunk'Art 2 

Am explorat Bunk'Art 2, un muzeu situat într-un buncăr comunist, care oferă o perspectivă fascinantă asupra istoriei recente a Albaniei. Aici puteți vedea programul zilnic și adresa, iar un bilet costă 700 LEK. (Se achită doar la casieria obiectivului turistic, nu era posibilitatea de achitare online.)

Pyramid of Tirana și Grand Park

Am vizitat piramida, o structură arhitecturală interesantă, și apoi ne-am relaxat în Grand Park, un loc popular pentru plimbări.

Moscheea Namazgah, un important loc de cult. Am admirat-o din afară, era închisă pentru renovări.

Resurrection Cathedral, Tirana (Catedrala Învierii, Tirana) - este o biserică ortodoxă albaneză situată în centrul orașului Tirana, Albania. Este considerată printre cele mai mari biserici ortodoxe răsăritene din Balcani.

Fortress of Justinian - unde sunt restaurante cu preparate pe gustul tuturor.

Ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Sfânta Maria ( albaneză : Manastiri i Shën Mërisë ), cunoscută și sub numele de Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului ( albaneză : Manastiri i Fjetjes së Hyjëlindëses Mari ), este situată în insula Zvërnec, în interiorul lagunei Narta, la nord-vest de orașul Vlorë din sudul Albaniei

Am ajuns în Vlora care este unul dintre cele mai mari orașe de coastă ale Albaniei, cu al doilea port ca mărime din țară, după Durres. Totodată, Vlora sau Vlore este și numele uneia dintre cele 12 regiuni ale țării, care include și alte stațiuni, sate și mici orașe din această zonă a țării. Localizat în sud-vestul Albaniei, Vlora este înconjurat de poalele Munților Cerauni.

După o zi petrecută în Vlora ne-am îndreptat spre The Blue Eye, drumul trecând peste Pasul Llogara, zonă care oferă o paletă largă de oportunități precum drumeții, escalade și alte activități în aer liber.  

Am poposit o noapte în Permet, zonă în care am vizitat Kanioni i Langaricës.

La întoarcere în Tirana am făcut o drumeție pe munte până în satul Progonat unde este localizat și Campingul rustic Lekdushi-Shehu. Drumul de acces către sat îți oferă peisaje deosebite, acesta rivalizând după părerea noastră cu drumurile de munte consacrate de la noi.


Nu aveam cum să ratăm orașul Berat care a fost declarat chiar de pe timpul regimului comunist din această țară, drept oraș muzeu: "Orașul cu o mie de ferestre" .

Am vizitat Castelul Berat, denumit Cetatea Berat și cartierul castelului. Este o fortăreață cu vedere la orașul Berat, datând din secolul al XIII-lea. Construcțiile având arhitectură cu influențe bizantine și otomane. 

!! DE LUAT ÎN SEAMĂ !!: recomandăm să aveți bani lichizi la voi, întrucât, în cazul nostru chiar dacă am rezervat cazările pe diferite platforme, plata se face doar la locație iar proprietarii solicită plata cash, același lucru și la benzinării. Plata poate fi făcută atât în moneda locală cât și în EURO.