De data acesta chiar am ajuns în Malta! 🤗 Spun așa pentru că este o țară la care visam de ceva timp și pe care nu avusesem ocazia să o descoperim până acum. Deci așadar și prin urmare, săptămâna 13-20 martie 2023 ne-a prins pe meleaguri malteze.
Unde să călătorești într-o destinație cu mult soare, plajă, atracții istorice, viață de noapte și croaziere pe Marea Mediterană, altundeva decât în Malta.
Republica Malta este un arhipelag în Marea Mediterană format din 3 insule (Malta, Comino și Gozo) cu o suprafață de 316 km2, extrem de mică am spune. Aceasta înseamnă că în 2 ore, depinzând de trafic, se poate ajunge de la nord la sud și de la acest vest. Malta este fascinantă prin istoria sa având obiective istorice pe lista UNESCO cum sunt templele megalitice sau orașul Valletta, cât și prin frumusețile naturii, cum este Grota albastră și Laguna albastră.
Cum ajungi în Malta?
Cu avionul. Wizz Air și Ryan Air au curse direct din București și aterizează pe singurul aeroport, Aeroportul International Malta Luqa, situat la 9 km de capitala. Zborul este de cca 2 ore și 20 de minute.
Când să mergi în vacanță în Malta?
Vara am înțeles că este foarte cald, însă avantajul este că ziua este mult mai mare și că se pot vizita mai multe obiective într-o singură zi. În luna martie, localnicii considerau că încă este iarnă, nu am prins temperaturi de peste 20 de grade Celsius. Însă vremea poate fi schimbătoare și înșelătoare, pentru că, deși soarele strălucește puternic pe cer, putem avea parte și de zile în care vântul să bată cu mare putere, în special iarna și la începutul primăverii. Fiecare anotimp are atât plusuri, cât și minusuri.
Cum te organizezi cu transportul în Malta?
Sfatul nostru, pentru confort și libertate de mișcare, este să închiriați mașină, însă mare grijă, căci Malta este una dintre cele 4 țări europene în care circulația se desfășoară pe partea stângă, străduțele sunt strâmte și foarte strâmte, sunt mari probleme cu locurile de parcare.😥
Mașinile închiriate se deosebesc prin numărul de înmatriculare, ultima litera este Z.
Ce limbi se vorbesc în Malta?
Limbile oficiale sunt engleza și malteza (o combinație de 80% arabă și 20% limbi europene: engleza, italiana și franceza). Datorită numărului mare de turiști italieni, Malta fiind situată la doar 80 km de Sicilia, mulți locali vorbesc și italiana.
Luați un adaptor în bagaj! 😉
Nu doar circulația pe stânga este preluată de la britanicii sub ocupația căreia maltezii au fost până la jumătatea anilor 1800, ci și prizele englezești, așa că există mai multe dispozitive care trebuie să fie încărcate peste noapte, cel mai bine este să luați un adaptor ( sau chiar un prelungitor) în bagaj.
Ce poți să vizitezi?
Sunt multe atracții în Malta: insula Gozo, Comino cu Laguna Albastră, plaja Mellieha sau Pretty Bay, capitala Valletta, orasul Mdina, satul pescăresc Marsaxlokk, acvariul național, stâncile Dingli sau satul pescăresc Popeye.
👉Dorești să-mi oferi o cafea? ☕https://www.buymeacoffee.com/gginactiune
Dacă ți-a plăcut, poți împărtăși și cu prietenii tăi 🙏❤