Într-o zi de toamnă răcoroasă a anului 2023, am decis să plecăm într-o vacanță de 10 zile în Maroc, o țară plină de culoare, istorie și tradiții fascinante. Cu bagajele pregătite și sufletul plin de entuziasm, am plecat spre această destinație exotică.
Cum ajungi în Maroc, Africa?
Am decolat de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” București spre Aeroportul Internațional Bergamo (BGY) din Italia cu compania aeriană Wizz, durata zborului este de cca 2 ore și 25 de minute, unde am făcut transferul la compania Ryanair și am aterizat pe Aeroportul Internațional Agadir–Al Massira, zborul din Italia în Maroc durează cca 3 ore și 35 de minute.
Cu ce să te deplasezi în Maroc ?
Noi am ales să închiriem o mașină pentru a ne putea deplasa mai ușor pe distanțe mari prin Maroc.
Vă las aici detaliile unde puteți închiria mașina.
Cel mai economic mod de a închiria mașina este online cu cel puțin trei săptămâni înainte de a ajunge în Maroc.
Începutul aventurii noastre din Maroc este în Agadir!
Agadir este un oraș situat pe coasta de sud-vest a Marocului, cunoscut pentru plajele sale frumoase, clima sa plăcută și peisajele spectaculoase.
Iată cum am petrecut o zi tipică în Agadir:
Am ajuns în Agadir pe la prânz și am început explorarea acestei zone cu o plimbare pe promenada de-a lungul plajei. Agadir are una dintre cele mai frumoase plaje din Maroc, cu nisip fin și ape calde.
Nu am putut omite piața locală, Souk El Had, unde se găsesc o varietate de produse, de la textile și obiecte de artizanat la condimente și alimente tradiționale.
Dacă ajungi în Agadir trebuie să vizitezi Medina Agadir, o frumoasă cetate medievală.
Istoria acestui oraș a avut un moment crucial care i-a dat istoria peste cap. În 1960, a fost practic distrusă din cauza unui cutremur puternic. Cu scopul de a aminti existența Medinei Agadir, a fost creat un proiect de construire a uneia noi, care a fost încredințată arhitectului Coco Polizzi. Acest profesionist marocan-italian a decis să dezvolte aproximativ patru hectare lângă zid, cărora le-a adăugat și zone verzi și un frumos lac artificial pentru a oferi o atmosferă răcoritoare. Medina Agadir este deschisă de la 8.30 la 18.30. Există o mică taxă de intrare de 40 de dirhami pentru adulți și 20 de dirhami pentru copii.
După cum am menționat mai sus, Medina Agadir a fost reconstruită și adaptată cu o estetică uniformă de către Coco Polizzi. Acesta este motivul pentru care unii o numesc Medina lui Polizzi. În interiorul medinei, în ciuda faptului că construcția a început în 1992, clădirile au un aspect medieval cu multe elemente de arhitectură tradițională marocană. Lemnul și piatra, provenite din apropiere de Agadir, formează cea mai mare parte a structurii. Plimbându-te pe străzile înguste ale medinei, vei simți că te-ai întors în timp, dar perfecțiunea care emană din fiecare colț sugerează că nu datează de câteva secole.
Am vizitat Kasbah Agadir Oufella, o cetate în ruină situată pe o colină care oferă o priveliște panoramică asupra orașului și a mării.
Dacă ești pasionat de surfing, Agadir este cunoscut pentru condițiile favorabile pentru acest sport. Poți închiria echipament sau lua lecții dacă ești începător.
Am mers la un restaurant local pentru cină și am încercat specialitățile locale. Multe restaurante oferă mâncare tradițională marocană, cum ar fi couscous sau tagine.
Am asistat la apusul de soare pe plajă. Agadir oferă priveliști spectaculoase la apus. Noaptea, plaja se transformă într-un loc plin de viață, cu terase, baruri și restaurante deschise până târziu. Ne-am plimbat pe faleza iluminată și ne-am bucurat de atmosfera relaxată.
Rămâne-ți cu noi în călătorie, urmează povestea noastră pentru următoarele nouă zile în Maroc.
👉Dorești să-mi oferi o cafea? ☕https://www.buymeacoffee.com/gginactiune
!!! Dacă ți-a plăcut povestea noastră, susține-ne cu un SHARE la butonul de share Facebook de mai jos !!!🙏 👇